Evoluţie

Pentru a veni în sprijinul celor implicaţi în accesarea finantărilor europene, beneficiari sau instituţii responsabile, Coaliţia a dezvoltat un Sistem de Avertizare Rapidă (Early Warning System). Prin intermediul acestui serviciu, au fost colectate sesizări cu privire la dificultăţile întâlnite de ONG-uri şi alţi beneficiari în fazele de aplicare, evaluare, contractare şi implementare a proiectelor finanţate din fondurile post-aderare. Toate neregulile sesizate au fost cuprinse în rapoarte şi trimise către autorităţile de management şi organismele intermediare vizate, acest sistem punând la dispoziţia administraţiei o imagine a problemelor aşa cum sunt văzute acestea de beneficiari.

Complementar cu nevoia creşterii implicării societăţii civile în programarea şi managementul fondurilor europene, au fost puse bazele unui nou proiect, Participare activă a ONGurilor în managementul Fondurilor Europene. Prin intermediul acestuia, CeRe îşi propune să sprijine tranziţia Coaliţiei într-o nouă etapă de dezvoltare caracterizată de abordare strategică, implicare mai consistentă a membrilor, expertiză crescută şi reguli de lucru adecvate.

Coaliția numără în acest moment 30 de membri, organizaţii neguvernamentale cu activitate în domenii precum: economie socială, mediu, incluziune socială, drepturile omului, participare publică şi transparenţă decizională, ocupare, protecţia copilului etc.

CeRe deține calitatea de de secretariat al Coaliţiei.

Post comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Coaliția ONG-uri pentru fonduri structurale